Cum ne protejăm copiii de virusuri și bacterii?

Cum ne protejăm copiii de virusuri și bacterii?

    Fiecare dintre noi se gândește, mai ales în contextul actual, cum își poate proteja mai bine familia și mai ales pe cei mici.
    Știm, evident, că pe primul loc la capitolul prevenție se află curățenia și regulile de bun simț, cum ar fi spălatul pe mâini. Ni se spune, pe toate canalele posibile, să purtăm mască și manuși, să respectăm regulile de distanțare socială, să evităm aglomerațiile.


    Dar ce facem în situațiile în care spălatul pe mâini, purtarea măștii, folosirea dezinfectanților, respectarea regulilor de distanțare socială, nu sunt suficiente sau, pur și simplu nu se aplică?


    Ce facem, spre exemplu, când aducem de la supermarket o mulțime de cumpărături, pungi, pachete, pe care nu le putem curăța cu dezinfectant? Ce facem cu toate obiectele pe care le folosim frecvent, le luăm cu noi peste tot și pe care nu le putem dezinfecta corespunzător, cum sunt telefoanele mobile, portofelele, gențile și altele asemenea? Ce facem cu obiectele pe care cei mici le ating, cu care se joacă, pe care le bagă în gură?
    O metodă foarte eficientă, utilizată de multă vreme în alte țări, dar mai puțin sau deloc cunoscută la noi, este dezinfectarea/sterilizarea cu lumină ultravioletă din spectrul UVC.


    Ce este lumina ultravioletă?

    Lumina ultravioletă (UV) este un spectru de lumină, chiar sub lumina vizibilă, împărțit în patru zone spectrale distincte, cuprinse între 100nm și 400nm, UVA, UVB și UVC.
    Spectrul luminii ultraviolete cuprins între 200nm și 280nm, numit spectrul UVC, poate distruge sau inactiva multe specii de microorganisme, împiedicându-le reproducerea.


    Cum funcționează lumina ultravioletă UVC pentru a dezinfecta/steriliza?

    Toate bacteriile și virusurile sunt sensibile la tratamentul cu lumină ultravioletă, din spectrul UVC, deoarece aceasta acționează asupra ADN-ului microorganismelor (bacterii & virusuri), distrugându-l și împiedicând înmulțirea acestora.
    Rezultatele studiilor de specialitate arată că, prin expunerea organismelor microbiene la lumină UV, cu lungimi de undă cuprinse între 200nm și 300nm, aceasta este absorbită de ADN-ul, ARN-ul și proteinele respectivelor organisme. 
    Atunci când lumina UV este absorbită de proteine, aceasta produce rupturi ale pereților celulari și, în consecință, moartea celulei. Atunci când lumina UV este absorbită de ADN-ul sau ARN-ul organismului microbian, acestea sunt inactivate, respectivul organism nemaiputându-se reproduce.
    Expunerea la lumină UVC neutralizează organismele microbiene, cum ar fi bacteriile și virusurile, prin modificarea structurii și a legăturilor moleculare ale AND-ului (acid dezoxiribonucleic). ADN-ul este esențial pentru funcționarea, dezvoltarea și reproducerea organismelor vii. Prin distrugerea abilității organismului de a se reproduce, acesta devine inofensiv, deoarece nu poate coloniza. După expunerea la UVC, organismul moare, fiind oprit din reproducere, iar numărul coloniilor formate din microorganisme scade rapid.
    Sursele de lumină UVC asigură un efect mult mai puternic și concentrat de energie ultravioletă decât cel generat, în mod natural, de lumina solară, lumina UVC germicidă/bactericidă reprezentând o metodă foarte eficientă de distrugere a microorganismelor.


    Nu confundați UVA & UVB, cu UVC!

    Multă lume s-a gândit, în această perioadă, mai ales doamnele și domnișoarele, că ar putea folosi, pentru dezinfectare/sterilizare, lămpile cu UV pentru uscarea ojei semipermanente sau dispozitivele cu ultraviolete folosite pentru sterilizarea ustensilelor de manichiura/pedichiură.
    Nu foarte greșit raționamentul, dar nici corect!
    Lămpile pentru uscarea ojei folosesc ultraviolete UVA sau UVB care, așa cum spuneam mai sus, reprezintă spectre ale luminii ultraviolete care nu au eficiență mare în neutralizarea virusurilor și bacteriilor sau care trebuie aplicate mult timp pe suprafața obiectelor pentru a avea efectul scontat. Prin comparație, lumina ultravioletă UVC acționeaza în zeci de secunde sau în minute, având o eficiență testată de 99,99%. Aceeași explicație este valabilă și pentru dispozitivele de sterilizare a instrumentelor pentru manichiură/pedichiură.
    În concluzie, doar dispozitivele care folosesc lumină ultravioletă din spectrul UVC sunt indicate și au efect rapid și garantat pentru dezinfectarea/sterilizarea obiectelor și suprafețelor.


    Ce putem dezinfecta cu lumină ultravioletă UVC?

    Câtă vreme avem grijă să nu lasăm dispozitivele cu lumină UVC la îndemâna copiilor și nu expunem pielea și ochii la acest tip de lumină, le putem folosi pentru a dezinfecta/steriliza aproape orice fel de obiecte și suprafețe: suprafețe din bucătărie, baie, dormitor, camera copilului, obiecte sanitare, jucării, pachete de cumpăraturi și colete, haine și pantofi, telefoane mobile și laptopuri, suzete și tetine, pensule și alte accesorii pentru machiaj, ustensile pentru manichiură/pedichiură, tacâmuri, măști și manuși de protecție, portofele și genți, interiorul mașinii. Nu folosiți lumina UVC pentru a dezinfecta alimente și fructe proaspete, fără ambalaj!

    Dispozitivele UV Care & Baby Care sunt portabile, compacte, ușor de folosit și foarte eficiente, fiind nevoie de câteva zeci de secunde sau de minute pentru a dezinfecta o suprafață sau un obiect. Le puteți folosi acasă sau le puteți lua cu voi la plimbare, în călătorii, la birou sau oriunde credeți că ați putea avea nevoie de ele.


    SUZI Cutiuța Magică

    Cutiuța portabilă sterilizare suzete & tetine


    Taguri:

    Comentarii